Ajutor!

Nu am unde să fug așa că mai rămân.

Backspace

Ce liniște e aici…

Personalizat

Nu am fire-n cap de câte ori am început ceva și n-am finalizat.  N-am panouri la câte idei bune am. N-am pași la câte drumuri am bătut singură în căutarea timpului pierdut. N-am ochi la câte priviri am înghițit. N-am mâini la câte epiderme exfoliate am întâlnit. N-am nimic din micul cuvânt care este. N-am lacrimi de câte furtuni sărate  au fost. N-am încredere la câte oglinzi am spart și de câte ori m-am tăiat. N-am pajiști la câți pași liberi am dansat imaginar. To be continued…

Dar am o viață, am fost aruncată în ea și nu că nu aș fi apreciat-o până acum, dar nu am valorificat-o așa cum ar fi meritat și nici nu am îngrijit-o. Am luat-o ca pe-un bun și gata.  Din punct de vedere al sănătății, iaca, am făcut excese,  dar și pe partea cealaltă a echilibrului mintal, spiritual am făcut și mai rău.  Mereu am zis că o să fac altfel,  nu să mă schimb ci să conviețuiesc cu mine mult mai bine și nu am reușit intru totul.  Niciodată nu vedem răul altuia ca pe-un posibil rău al nostru, credem că suntem intangibili, noi și ai noștri. Un om deștept, care a trăit înaintea mea, a zis că “Fericirea nu este un lucru ușor, e dificil s-o găsim în noi și imposibil s-o găsim aiurea.” Iubesc viața pentru că mi-e frică de moarte.  Murim pentru că altfel viața nu ar mai avea însemnătate, nu? Sunt prudentă când e vorba de, și apoi indulgentă când e vorba de. Greșesc, greșesc. Aproape mă feresc să nu. Și iar, și iar. Vineri mă duc la muncă, urăsc  să-i mai aud. Fericit e ăla care nu trebuie să aibă de-a face cu tot felul de oameni Scria cineva, undeva, că “Nimeni nu poate vedea desupra sa”.  Întocmai. Aș vrea ca unii să înțeleagă următoarea chestie, că dacă tot vorbeam de “deasupra ăla”, I speak from the I… “Măsura de spirit necesară pentru a ne place ceva este o măsură destul de exactă a spiritualității noastre.”  Tocmai mi-am dat seama de ce m-a părăsit omul ăla, acum aproape 2 ani… pentru că niciodată nu i-am lăsat de gândit că mă pot lipsi de el în orice moment. Dacă le dai totul oamenilor, devin răsfățați, de aici, obrăznicia, aroganța  și principiul că multe le sunt îngăduite. Și am mai realizat ceva, oamenii se ocupă preponderent cu comerțul de orice fel… de aici și rata mai mică a legăturile bazate pe asemănarea simțămintelor, a gusturilor, a minții și-a celorlate conglomerate. Mdea.  I suck and the world sucks too! Măcar eu o realizez și  mă apuc să contemplez neputința.

Nu știu de ce am început să scriu asta. Nu sunt neînsemnată dar nici nu reprezint un mare lucru. Exist și se zice că ăsta ar fi singurul bun, așa se jelesc oamenii care mai au un pic și dau noroc cu d-na în Negru.  Teoretic vorbind. Ne dorim mai mult decât să existăm-ul ăla, vrem aia și ailaltă, vrem siguranță, stabilitate, un job bănos, un suflet lângă, pe cineva care se ne fută (oriunde, oricum, oricât), vrem spiritualitate, vrem să facem un permanent din neuronii și gândurile pe care le avem, vrem succes, glorie, vrem să nu fim nevăzuți, vrem să facem printscreen-uri cu căldura sufletească a altora, vrem retușuri, vrem câte și mai câte. Uite d-aia eu nu pup în cur pe nimeni ca să obțin ceva.  Nu știu de ce tot naiba îmi vin în minte faze de la serviciu. Nu știu dacă e bine sau rău când mă folosesc și eu la rîndu-mi de alții, ar fi urât să neg asta, dar știu cum s-o fac cu măsură și diplomație. Mi se pare o ipocrizie să afirmi că nu

Ei, uatevăr, mă întorc la prostiile mele. E mai bine așa pentru toată lumea. Nu știu ce mi-a venit și de unde.

Eu tot nu știu ce vreau acum

Opeth – The Funeral Portrait

Monotone

Câteva zile am fost away de lumea asta “tastabilă” de care m-aș putea rupe de tot la un moment dat. Nu e ceva fără de care să nu pot trăi. Un caiet și-un pix e mult mai ieftin ca un internet plătit lună de lună,  un VMC de căcat mai exact…   Dacă am atâtea gânduri și pofte nestăvilite pe care nu mi le pot exprima decât în scris, iaca, există și alte metode. N-am murit în tot timpul ăsta cât am avut restricție pe motiv de neplată. Nu tu mobil, nu tu internet, alea, alea, nici număr de la muncă, nici abonament personal, toate cu “ați apelat departamentul de plăți…” Mdea. Fuck the rest.  Am mai intrat de la muncă, așa, când am putut, am mai muls vacile din FarmVille, am mai plantat… oricum am rămas în urmă, nu am mai avansat. Și oricum tot o prostie, dar e  mea, mi-o asum și-mi place. Doar știu cât de adevarată e faza aia cu… îți dorești acel ceva până îl ai, după care nu îți mai trezește nici un interes… treci la altceva NOU. Iluzia dorinței ne face să mergem până acolo și gata. Să presupun că ajung la nivelul 40 (maximul cică e 70), după care o să mi se ia…. Mdea. Dar ce-mi place mie în toată stupiditatea asta care mă înconjoară în momentele de liniște, când mă joc pe acolo, e următoarea chestie. Bine, a sunat urât ce am scris, în plus nu m-am exprimat  nici corect, o las așa. E vorba de faptul că observ, că îmi dau seama cât de dull sunt unii și cât de faini sunt alții. Cum? Păi e simplu, te uiți în ograda lor sau în cafeneaua lor pe care și-o utilează și și-o decorează după bunul plac, în funcție de buget și nivel. Nu  are cum să nu te izbească diferența dintre oameni. Mă  amuz să-i regăsesc pe unii exact așa cum îi știam, lipsiți de orice  creativitate, călare pe valul kitsch, și îmi place să-i admir  (e mult spus, dar nu-mi vine alt cuvânt pe limbă) cumva pe alții.  E chestie de tactica, de gusturi, de aranjament, de modul de așezare-n pagină, or something, de animalele pe care le au,  de culoare, de alegeri, de  multe… Întotdeauna am fost obsedată de pagina în sine a caietului și de cum scriam, caligrafic vorbind, poate d-aia scriu acum urât. Și nu, scrisul meu nu a rămas la fel de-alungul anilor.  Cu cât m-am dus, cu atât s-a dus și el. Așadar, există și o parte bună a lucrurilor, trebuie doar găsită, sau scormonită, în cazul meu. Dehh, trebuia să-mi găsesc o explicație rezonabilă la ceea ce fac. Sunt psihanalist de fermă virtuală. Case closed.  Ziua mă uit la voi, iar noaptea lucrez la proiectul meu secret. Hmmm…

Și vai, atât de obsedați sunt unii, încât au scos cartea de succes cu ferma,  așa cum mai e și la noi  moda îmbogățirii rapide în 3 pași, doar cu un click, ș.a.m.d.  Gizas!!!   Dai banii pe cartea aia și te învață cum îți faci cea mai pizdă fermă și cum să iei tu tot. De parcă ar ajuta la altceva, decât la frecat menta când nu vrei să fii serios și la relaxat neuronul muncitor… Mdea. Fuck off, it’s so amazing and top secret! What the fucking fuck?  Câtă amploare are… mă amuză… industrie, tips & tricks, nu alta. În fine, fiecare lucru trebuie să aibă o însemnătate Și se pare că unii reușesc chiar să construiască virtual și să câștige câte ceva, fiecare-n partea lui, sincer nu mă interesează ce anume.

Nu foarte des, dar se mai întâmplă să mă regăsesc în papucii unei adolescente  întârziate,  poate pentru că la vremea respectivă, eram prea self-centered, eram prea serioasă, mult prea tristă (nu că acum n-aș mai fi, dar atunci măcar era un futai metafizic, acum o am din alte considerente) și citeam mai mult, și nu nu cred să fi sărit pragul așa cum o comit acum sau de la 23 de ani încoace. La 16-18 ani eram “cuminte”, apoi cât am fost studentă la fel, nu am avut cu cine, am fost mai mult…. kind of alone, nici nu am stat la cămin ca să fiu nevoită să  mă adaptez anumitor oameni, am avut o viață ușoară și lipsită de încercări.  După aceea am cam luat-o razna.  Nu mi-am trăit  timpurile,  locurile, persoanele aferente fiecărui spațiu în care am respirat și simțit, de cele mai multe ori am zis nu, și acum iaca, totul te lovește peste mutră, eu mă lupt cu mine. And it feels so fucking great! Acum e 2 februarie, cred că am început să scriu duminică pe 31. Sâmbătă am avut niște trăiri mai ciudate, parcă eu eram în afara corpului meu, nu-mi mai păsa cum arăt, cine sunt, cine am fost, cu cine vorbesc,  “atingeam” ce vroiam.  M-am exprimat liber, tot ce gândeam, orice rahat pe băț, orice adevăr, orice sentiment, orice impuls,  ete p-ăla l-am întins pe sârmă. Nu regret, dar nu știu. Mama mi-a zis că am înnebunit și că beau prea mult Raluca a râs, iar altcineva m-a aprobat, dar nu știu în ce. Sincer, puteți zice voi orice ați vrea,  dar numai eu locuiesc în  pielea asta, doar eu gândesc în mine cu mine și pentru mine, așadar nu mai comentez nimic.

Am fost și ieri unde am mai fost.  Cu ei 4. Am petrecut vreo oră și ceva cu el, nu știu de ce îl iubesc, poate pentru că îmi pare autentic în comparație cu alți oameni. Îi tot spun de  un an chestia asta cu sentimentele și între noi  stă doar Platon, ei da… nevermind, și din când un fooling around….  Stând de vorbă cu un alt om ok, mi-am dat seama cât de proastă sunt.  Stearpă-n convorbire. Fiecare-n durerea lui.  Nu trece cu una cu două. Dar măcar mai uit din când în când de unde e și cum a  venit durerea aia.  O simt cum îmi atinge jugulara  numai când trebuie să am un contact serios cu vreun bărbat, să pot să mai.  Ceea ce nu am, nu las. Oricum, nu mai contează. Mi-am mai dat seama că nu prețuim oamenii pe care îi avem și că alții sunt superficiali căcălau Măria Ta și așa vor fi mereu, iar eu m-am săturat să înghit. Oricum eu mă satur de toate în fiecare zi și tot eu le iert, pe unele dintre “ele”…

Să ne gîndim la iubire,  despuiată de utilitate… ce ar mai fi? Mdea. Căcat pe varză. Nimic din ce e în jurul meu, nu pare  a fi croit pe mine, pe mărimea sinelui și lungimea binelui. Pizda mă-sii!  Sunt nebună, are dreptate mutter a mea.

Mă scurg acum într-un pahar de vin, și-mi uit nevoia și teama într-un serial pe care-l revăd, SIX FEET UNDER. Genial!

Mâine o să citesc.

Ca obsesie muzicală pentru săptămâna care tocmai a încheiat luna ianuarie, ar fi Theatre of Tragedy.

Black As The Devil Painteth (remix)

Sweet Art Thou

Vozrozhdenie

Între timp, cât n-am mai scris….

Am dat note imaginare unor filme vizionate, alea din listă, logic.  Unele-s faine, alte-s pierdere de vreme, m-am înșelat în privința unora, așa cum fac și-n cazul oamenilor, deh   Am să revin cu lista de comentarii asupra regizorilor, a actorilor și-a peliculelor in sine.

Mă joc tot felul de prostii, construiesc imaginar ferme, am grija de pești și îi pun în  acvarii șic, am o cafenea pe care am denumit-o JANIS’ STUF (ca cea adevărată din Cluj-Napoca), am grijă de animale, pisici și câini și dețin o ditami grădina zoologică și am de când s-o extind și pe alte insule,  alea, alea.  M-a deranjat replica ironică a cuiva… “prefer să fac ceva real”, în fine, fuck off, fac ce vreau eu să fac și trec prin ce vreau eu să trec așa cum vreau și  poate nu sunt în stare să clădesc ceva real, care e treaba voastră? Ia ma duceți-vă dracului cu textele astea!   Fiți voi ăia cu succes, zău, nici nu mă bucur pentru voi dar nici nu vă invidiez, mi-e totuna.  Cum zicea D. aici,  mai sunt și alții pe acolo, deci e de bine Legat de chestia cu ironia aia, e ciudat cum pot să admir, să iubesc, să… și în secunda următoare să mă dezic de toate astea pentru că ai greșit  cu ceva minuscul care mă ustură până-n măduva oaselor. N-am să exemplific, fiecare se arde-n felul lui. Ori nu mai ling vreodată unde am scuipat in momentul Z, ori după mult timp ajung să mai pot conversa, în fine sunt enșpe cazuri. Șe așterne liniștea și părăsesc odaia fără să explic nimic, dar am mai zis asta. Ooo da, sunt supărăcioasă, și ce? Mă repet, cred și eu, după atâta amar de vreme, ajungi cu piuneze-n creier.

Nu am chef să fac ceva constructiv, pentru mine sau pentru alții. E o astenie totală, bat-o vina! Pentru moment stau, si nici măcar nu mai stau să-mi ascult gândurile sau frământările, fac orice altceva în afară de astea două.  Aștept, aștept să vină.

Nu fac nimic inteligent, fac pe proasta și-mi reușește.

După 4 ani, iaca am revenit la blond, ha! Nu e blond de blondă alt blond, al meu… na. Mă uit ciudat la mine, dar mă obișnuiesc.  Așa am visat într-o seară, că eram blondă și drept urmare am zis s-o mai fac real, dacă tot am amintit mai devreme Nu iau seama de reacțiile celor din jur, cine mă știe din tinerețe, știe cum eram și așa și știe faptul că-mi stă bine. Că acum s-a schimbat percepția, la fel, do I look that I care?  Știu că lumile nu înțelege care-i treaba cu vopsitul,  asta e.

Așadar, nu am chef, claro!

Ascult metal de iarnă, așa-i zic eu când bag în timpane Arkona. Futere de fimeie! K Domu Svaroga

Zina, mai zi-mi și mie încă o dată ce înseamnă titlul, că am uitat    Pup

Așa, de vară

Prin bunăvoința și disponibilitatea colegului meu, Adi, iaca am ditamai lista de filme la care să mă uit. Marți i-am zis, miercuri mi le-a adus. Mi-a dat hardul lui magic și acum umplu desaga Pe unele dintre ele nu le-a găsit dar le va, mă interesează în mod deosebit cele de colecție, colecția mea, desigur.  Sunt ochi și urechi când e vorba de recomandări și noutate.  Așa că o lună am ce viziona.  Le devorez, dar fără popcorni sau prezențe. Singură, că așa vreau.  Pe lângă lista mea, am mai găsit la el și alte bunăciuni & stuff, clar, le-am copiat și pe alea. E musai să-mi achiziționez și eu un hard extern. Damn, I’ve got no money and my VMC sucks!

Lista mea de 34 din care mi-a tras 16, no bine, lista mea e clar una mică, la câte vreau eu

Confessions of a Sexist Pig (1998)
Once (2006)
Children of Men (2006)
Das Leben der Anderen (2006)
Fantastic Mr. Fox (2009)
The Box (2009)
Moon (2009)
The Machinist – El maquinista  (2004)
It (1990)
Mary and Max (2009)
The Lonely Passion of Judith Hearne (1987)
Die Blechtrommel (1979)
He Was a Quiet Man (2007)
Billy Liar (1963)
Wilde (1997)
The Man Who Fell to Earth (1976)
Nowhere (1997)
All Over Me (1997)
Fucking Amal (1998)
La meglio gioventù (2003) sau The Best of Youth
La vie rêvée des anges (1998)
Secrets & Lies (1996)
Career Girls (1997)
My Beautiful Laundrette (1985)
Angela’s Ashes (1999)

Sherlock Holmes  (2009)
It’s complicated  (2009)
Up in the air (2009)
Stander (2003)
Blow (2001)
A Serious Man (2009)
Burn After Reading (2008)
Grindhouse (2007)
Sin City (2005)

Ce am “furat” de la el:

An Officer and A Gentleman (1982)
Benny & Joon (1993) – văzut
Case 39 (2009)
Public Enemies (2009)
True Romance (1993) – văzut
New Moon (2009)
Flammen & Citronen (2008)
Lust for Life (1956)
Butch Cassidy and the Sundance Kid (1969)
High Fidelity (2000)
Little Ashes (2008)
Stardust (2007)
State of Play (2009)
The Legend of Bagger Vance (2000) – văzut
The Proposition (2005) – scris de Nick Cave
The Time Traveler’s Wife (2009)

The Great Gatsby (1974)

 

Incă o filă

Pe 18 ianuarie, acum 21 de ani, mutter a noastră, pe vremea aceea doar a mea, mi-a făcut cel mai frumos “cadou” posibil. Pe tine. Pe tine, Elena-Raluca mea. Te iubesc și altceva nu mai contează. Știu că mă ierți de fiecare dată când te sufoc cu grija mea față de tine, știu că mă ierți întotdeauna.  Nu-ți mai scriu, că deja știi totul

 Nu-i așa că nu te simți diferit?

Îmi pare rău că nu sunt lângă tine ca să facem ceva special, așa cum a fost pe 3 iunie cu mine.